,

Arno Stern si povestea Jocului Picturii

articol original in engleza: https://www.aplayfulpath.com/painting-play/ 

Eu sunt Arno Stern, Servant al Jocului Picturii. O să vă explic ce este acesta și vă voi spune câte ceva despre mine, pentru a înțelege povestea-ul mea.

M-am născut în Kassel, Germania, în 1924. Aici mi-am petrecut copilăria timpurie. Apoi, în 1933, când Hitler a venit la putere, eu și părinții mei am fugit de acest regim. Am emigrat în Franța. Trăiesc în Franța de atunci. Sunt francez și aici lucrez. Aici îmi practic profesia de Servant al Jocului Picturii – o ocupație pentru care am creat un spațiu numit Closlieu. Vă voi povesti ce s-a întâmplat în viața mea, ceea ce explică și originalitatea profesiei pe care o practic de aproape șaptezeci de ani.

Când Franța a fost ocupată (în 1940), am fugit din micul oraș unde locuiam în Franța de Est. Am intrat prima dată în “zona liberă” – așa-numita “zonă liberă”. Apoi am fost din ce în ce mai amenințați că vom fi arestați în această zonă liberă, așa că am trecut frontiera elvețiană. Nu a fost ușor, dar am reușit. Am intrat în Elveția. Am fost primiți într-un lagăr de muncă unde am lucrat timp de trei ani. Aceștia au fost anii adolescenței mele. Aveam între 16 și 20 de ani, așa că perioada aceasta a înlocuit ultimii mei ani de studiu.

La sfârșitul războiului, am fost repatriați, iar când m-am întors în Franța nu aveam nicio educație, nicio diplomă, niciun plan de viitor, nicio pregătire pentru viața profesională. Mi s-a oferit un loc de muncă într-o casă pentru orfanii de război, în suburbiile din Paris. Am acceptat-o.

M-am trezit acolo, față în față cu copiii. Nu aveam niciun fel de pregătire. Nu aveam nicio pregătire în educație sau pedagogie. Mi s-a spus să țin copiii ocupați. Erau foarte puține posibilități. Nu aveam mai nimic. Franța fusese jefuită. Ce puteam să folosesc? Ce puteam să le ofer copiilor pentru a-i ține ocupați?


Am găsit bucățele de creioane, resturi de hârtie. I-am lăsat pe copii să deseneze. Se bucurau foarte mult. Apoi, foarte curând, am făcut rost de vopsea și le-am oferit copiilor ocazia să picteze. Era nevoie ca un spațiu să fie creat în acest scop. Copiii erau entuziasmați. A fost o aventură neprevăzută și extraordinară. Copiii pictau. Era singurul lucru pe care doreau să-l facă. Vroiau să picteze toată ziua. A fost extraordinar!

Experienta a durat ceva mai mult de doi ani. Apoi, când am plecat de la orfelinat, singura mea dorință era să continui să fac ceea ce incepusem cu copiii orfani din orfelinat.
Așa că am creat la Paris un studio numit Academie du Jeudi (nr. Academia de joi). De ce am ales acest nume? Pentru că, la vremea aceea, copiii nu mergeau la școală Joia și astfel se știa imediat că, menționând această zi, era ceva ce implica copiii.

Inițial, am primit acolo copii care aveau aceeași vârstă cu a celor din orfelinat, dar, curând, am realizat că activitatea aceasta nu se limita la o anumită vârstă – nu era numai pentru copiii între 5 și 15 ani. Copiii care crescuseră deja, depășeau limita. Am observat că participanții continuau să se bucure de pictură dincolo de anii copilăriei. Așa că, am deschis porțile și oamenilor mai în vârstă. Și astăzi, în Closlieu – acesta este numele spațiului pe care l-am creat –  vin oameni de toate vârstele: copii mici de doi sau trei ani, dar și adulți, cei mai în vârstă au mai mult de 60 de ani. Pictează în grupuri de aproximativ 15 persoane, iar în fiecare grup sunt începători și participanți mai vechi – și așa ar și trebui să fie, desigur. Acestea nu sunt clase, nici categorii – ci mai degrabă oameni diverși care se întâlnesc în mod regulat, o dată pe săptămână și care se bucură împreună de ceea ce eu numesc “Jocul Picturii”.

Fac distincție între Jocul Picturii și Arta de a picta. Arta de a picta aparține artiștilor. Jocul Picturii aparține tuturor celorlalți. Toată lumea se poate juca în Closlieu. Toată lumea are abilitatea de a se juca. Nu este nevoie de un talent special. Nimănui nu-i lipsește această capacitate sau nu este împiedicat în vreun fel. Este într-adevăr o plăcere de care toată lumea se poate bucura.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *